„Trebuie să ne temem de fericire dacă vrem să atingem înălţimilie din noi ?”

„Trebuie să ne temem de fericire dacă vrem să atingem înălţimilie din noi ?”

Îmi place mult acest citat, aproape că-l ştiu pe de rost fiindcă are foarte multă esenţa. E dezvoltare personală curată ! Maestrul a trebuit să străbată enorm de multe incertitudini şi nelinişti ca să ajungă la acest gen de adevăr care şi după umila mea părere este un adevăr viabil. De ce foarte mulţi oameni continuă să ridice suferinţa la rang de cinste şi să ţină gâtul atât de aproape de eşafod ? De ce ni se pare că suferinţa proprie insuficient justificată ne înnobliează ? Ca să înţeleagă cei din jur cât suntem de speciali nu trebuie să le oferim imagini despre un sine dezolat, scârbit, inadaptat şi incapabil să vadă vreodată fericirea. Privită ca act în sine, răstignirea  nu e un succes ci doar un mare eşec. Iisus nu şi-a dorit dar a  fost totuşi  fericit cu credinţa şi convingerea că răstignirea sa va aduce Lumină. Însă Iisus e UNUL iar cei care l-au răstignit au trăit încă mult timp dar au rămas nefericiţi, călăi şi victime în acelaşi timp. Chiar şi în zilele de acum, nouă oamenilor ni se întâmplă să ne surprindem într-o gândire de răstignire fără scop şi ţel sperând atât de fals că suferinţa ne va învăţa ce este fericirea.

Comments are closed.