Sa fie sa nu trebuiasca

Bunica, Dumnezeu s-o ierte, dupa ce rontaiam tot continutul unei pungute cu napolitane, lua ambalajul cu grija, il scutura sa nu cumva sa ramana firimituri (atrag furnicile), il impaturea cu grija si-l punea intr-un sertar alaturi de alte 135 de pungi si pungulite puse la pastrare. „Iti mai trebuie la una-alta“, imi spunea.

Am deschis azi unul dintre sertarele incapatoare ale biroului si ma gandeam ca daca ar fi fost stomac ar fi vomitat intr-una, saracu’. L-am indopat cu tot felul de lucrusoare, surubele, piulite, fire, CD-uri vechi, pana si ambalaje de bomboane de la Craciunul de acum trei ani. Toate puse cu grija la pastrare ca, na, cine stie cand dracului or trebui la ceva. Dar ce as putea sa mai fac astazi cu, spre exemplu, un CD cu drivere de la o revista IT din 2006? Sa-l pastrez ca sa-l gaseasca copiii mei peste ‘spe ani si sa se amuze de primitivismul in care traiam. Clar m-am gandit ca trebuie sa mai arunc din ele, dar nu m-am gandit ca de fapt ar trebui sa arunc tot pentru ca stiu ca nimic din ce zace acolo nu-mi mai trebuie.

Prin alte cotloane ale casei mai am puse la pastrare pana si casete VHS cu filme in care Van Damme da perverse cu incetinitorul, viniluri (da, il am si pe-ala cu Sarea-n bucate si povestea lui Muc cel mic) si cateva casete audio pe care nu stiu daca le-am ascultat vreodata. Nici cu hainele nu-mi e rusine. Nu sunt un sclav al modei, dar am adunat o groaza de toale din care, bineinteles, mai port doar ce nu este mai vechi de un an, hai maximum doi ca nu-s asa de fitos, da-ma dracu’. Da, as putea sa le pun in saci si sa le donez, dar ultima data cand am facut asta, cel care le-a primit cam stramba din nas – cica erau cam demodate. Mars! Iar la treaba cu hainele, stim cu totii ca moda revine si deci nu se stie cand o sa am nevoie iar de bluzonul meu labartat, verde fluorsescent cu “I’ve got moves” inscriptionat pe el.

Comments are closed.