Meditaţie profundă

Folosindu-se de caietul făcut sul, Scânteescu apasă butonul soneriei de la uşa doamnei Acru, profesoara de matematică. După câteva secunde, uşa se deschide iar scara blocului mai capătă o doză de miros puternic de ciorbă de zarzavaturi.

– Haida, haida, Scânteescule, că ai întârziat, îl atenţionează profa.
– Mă iertaţi, doamna profesoară, se scuză pierdut Scânteescu în timp ce se descalţă iute, fără a-şi mai dezlega şireturile, dar nu fără a observa grămada de încălţăminte proptită lângă perete.

În sufrageria plină de maculatură didactică a profesoarei alţi şase băieţi stau tăcuţi în jurul unei mese mari, solide, din lemn de nuc, precum şase cavaleri cruciaţi. Scânteescu salută şi îşi găseşte un loc la masă. Este prima lui şedinţă de meditaţie, feţele sunt noi şi nu se simte tocmai în largul său, dar ştie că nu prea are de ales.

– Hă! Am putea să o punem şi de un spiritism la câţi suntem aici, spune Scânteescu profitând de absenţa profesoarei şi dorind să arate că este un băiat glumeţ şi de comitet.
– Tot un fel de spiritism facem şi noi aici, numai că rezolvăm probleme până ne dăm duhul, replică un alt învăţăcel de la masă, venit şi el să plătească pentru a aprofunda tainele matematicii.
– Luăm, mă, bacul? întreabă altul.
– Normal…. că nu, răspunde cel de lângă el.

Toţi râd discret, însă liniştea se aşterne de îndată ce profa Acru îşi face intrarea în capotul ei de casă albastru cu ornamente florale roşii, învechit pe care, cel mai probabil, l-a cumpărat de la o pirandă cu fuste după o negociere aprigă. Mestecă ceva într-un colţ al gurii şi respiră greoi pe nas. A adus cu ea o culegere groasă şi veche, o pereche de ochelari de vedere şi un damf puternic de ciorbă. Femeie solidă, profesoara se aşază în jilţul ei încăpător din capul mesei. Îşi înghite dumicatul, îşi propteşte ochelarii pe nas şi deschide cartea îngălbenită de vreme, plină de cifre, acolade, paranteze, determinanţi şi radicali.

– Ia ziceţi, mă copii… Unde rămăsărăm data trecută? întreabă profesoara fără a-şi ridica privirea din paginile culegerii.
– Doan’soară eram la-
– Lasă că, uite, am găsât, îl întrerupe ea pe elevul care încercase s-o lămurească.

Pune culegerea deschisă aproape de mijlocul mesei şi le arată elevilor pagina de la care trebuie să rezolve exerciţiile.

– Începeţi d-aci şi, continuă ea dând pagină după pagină, terminaţi aci. E clară?

Nimeni nu scoate niciun sunet.

– Bun. Când terminaţi mă strigaţi… Da’ lasă că oricum mai viu eu pe la voi să văd cum vă descurcaţi, clarifică profesoara. Scânteescule, lămurit?
– Mda…, răspunde Scânteescu cu juma de gură.
– Haida, că eşti flăcău isteţ. S-aveţi spor acolo. Atenţie mare, da? Oricum astea nu-i grele. Citiţi cu atenţie enunţurile, dă ea sfatul suprem apoi se ridică cu greu de pe scaun, îşi scutură puţin capotul şi iese din cameră trăgând uşa după ea.

DUPĂ 1 ORĂ ŞI 40 de MINUTE

În sufrageria profesoarei Acru e linişte. Doi dintre elevi trândesc şiruri de cifre pe caiete ca şi când ar rezolva exerciţiile după dictare. Unul se chinuie pentru a patra oară să deseneze o femeie dezbrăcată pe una dintre paginile de la sfârşitul caietului, un altul se scobeşte tacticos într-o nară cu guma de la capătul creionului, altul îşi butonează cu înverşunare telefonul, iar altul doarme dus având ca mărturie o bală scursă din gură pe determinanţii de gradul doi măzgăliţi aiurea pe pagina caietului. Scânteescu a încercat să rezolve un exerciţiu-două, însă a renunţat de câteva minute bune să-şi mai bată capul cu ele. Acum răsfoieşte fără un scop anume paginile caietului. Minutele s-au transformat în milenii. E greu la meditaţii.

Uşa sufrageriei se deschide. Adormitul tresare brusc după ce primeşte un cot în coaste, rupe imediat pagina udă, o mototoleşte şi o aruncă sub masă. Toţi sunt acum cu nasurile în caiete, mimând concetrarea maximă. Scânteescu nu-şi imagina că ar putea să se bucure vreodată la vederea profesoarei Acru, însă iată că acum trăieşte acel moment. Profa îşi ocupă locul pe jilţ şi trage culegerea spre ea.

– Aţi făcut? întreabă aruncând o privire rapidă spre fiecare.

Cei doi, care au umplut câte şase pagini cu rezolvări, îşi prezintă mândri realizările plasându-şi imediat caietele sub nasul profei. După ce le analizează rapid, profesoara le înapoiază munca.

– Voi doi să daţi la ASE, că-i păcat, îi sfătuieşte ea în timp ce matematicienii rânjesc copleşiţi de laudele subtile. Restu’… ce aţi făcut?
– Nu prea le-am înţeles io p-astea, doan’soară, spune unul dintre băieţi.
– Haida, lasă… Să vă văd caietele, spune profa impunător.

După ce aruncă câteva priviri fugitive pe măzgălelile celor patru învăţăcei, profesoara Acru le înapoiază caietele.

– Păi ce facem, mă, aici? îi dojeneşte ea. Of, of… Păi aşa vreţi voi să luaţi bacul? Le luaţi şi le rezolvaţi acasă, că data viitoare vă verific. Înţeles?
– Da doan’soară, răspund elevii în cor.
– Bun. Gata, haida… Că vă văd obosiţi. Acasă toată lumea.

Băieţii se ridică pe râd şi, precum plătitorii de la ghişee, fiecare îi înmânează profesoarei răsplata pentru orele de pregătire în particular de care au avut parte. Văzând cum se adună banii în palma profei, pe Scânteescu îl strabate pentru prima dată gândul că n-ar fi tocmai rău să se facă profesor de matematică. Când iese din sufragerie, se interesectează pe holul apartamentului cu patru fete şi ele pregătindu-se de plecare. După câteva minute, cei unsprezece elevi ies pe rând din scara blocului. Vizibil nedumerit, Scânteescu se bagă în seamă cu una dintre fete.

– Auzi… Nu te supăra, dar voi aţi început tot de la trei?
– Da. Tot de la trei.
– Păi şi unde…
– În dormitor, are o masă şi acolo, răspunde fata zâmbind.

Comments are closed.