Injuraturi sfintite

Injuraturi sfintite

Nu am inteles niciodata de unde se trag si cine a fost primul care le-a scos pe gura, insa am remarcat ca injuraturile despre sfinti, dumnezei si cristosi (scris dupa pronuntie) sunt folosite mai des decat alte insulte sau exteriorizari ale starilor de nervozitate – adica atunci cand o iei randeaua ca ai facut pana la 45 de kilometri distanta de Cuca Macaii. Ba chiar, uneori, sunt folosite pentru a cenzura anumite obscenitati. Spre exemplu: da-te-n… cristosii ma-tii!, cristosii inlocuind cu succes orificiul pe unde ai fost tras la lumina de mainile binefacatoare ale doctorului.

Ideea de a scrie tampenia asta de articol mi-a venit dupa ce azi, cand eram in drum spre redactie, un sculer matriter din trafic si-a manifestat o dorinta arzatoare fata de mama unui pieton care, ce-i drept, traversa ca gasca prin balta. Citez: “Ba, boule! F****i dumnezeii ma-tii!”. Este o insulta extrem de raspandita si folosita prin toate zonele tarii. Bun. Dar de ce este folosit pluralul? De ce crezi ca mama injuratului are o gasca de cristosi sau de dumnezei? Si chiar daca ar avea, de ce vrei sa-i f**i tu pe toti?

Apoi mai este si injuratura ce face referire la lacasul de cult aflat in proprietatea mamei tale, lacas pe care cel care jigneste vrea sa-l reproduca: ’tuti biserica ma-tii! Mai exista si forma upgradata a injuraturii, in care si cateva obiecte ce apartin de biserica sunt luate in… batjocura: ‘tuti altaru’ si biserica ma-tii! sau ‘tuti evanghelia, paraclisu si biserica ma-tii! Bineinteles, acestea pot avea forme multiple, in functie de gravitatea momentului, ura acumulata si de intelectul celui care le emite.

Mai sunt si altele, dar le stiti si voi, unii le folositi, si n-are rost sa le insiruiesc aici. Stiu ca logica nu-si are rostul atunci cand vine vorba de injuraturi, insa chiar nu le inteleg pe astea cu sfinti si dumnezei si nici macar nu mi se par jignitoare, spre deosebire de cele cu mortii mamei, pentru care unii au ajuns sa faca si puscarie.

Eu nu prea le am cu divinitatea biblica si cele bisericesti (varii motive, alta discutie), dar o sa generalizez. Deci ne batem cu pumnu-n piept ca suntem un popor de crestini, dusi la biserica (aici e discutabil), cu frica de Dumnezeu, care postim si ne calcam in picioare la Sf. Paraschieva, dar cu prima musca ce indrazneste sa ne bazaie pe la pleoape, dam un jet cu bolta pe a doua porunca din Decalog. E ca si cand acolo ar mai exista o paranteza in care se precizeaza “Daca o faci la nervi, atunci ve fi scuzat”.

Comments are closed.