Dacă darul nu-i de calitate, adio sănătate

Vasile muncește de dimineața până fuge soarele de pe cer, apoi cade lat de abia se mai poate da jos din pat pentru o gură de apă sau să dea mâna cu primarul în veceul din curte. Că așa e Vasile: om gospodar, priceput la toate într-o casă de om. Este Dumnezeul babelor văduve din sat pentru că el intervine mereu când au nevoie să fie ajutate la treburile grele din bătătură.

Muncește atât de mult că nici n-a mai avut timp să-și pună pirostriile, iar anii au trecut și acum e prea târziu, dar lui Vasile nu-i pasă. Pământul să rodească, că el este cel mai fericit. Dar iacătă că munca s-a lăsat greu pe oasele muncite ale lui Vasile, iar acum abia dacă se mai poate apleca să smulgă o ceapă din pământ. Trebuie să se ducă la doctor, dar știe că în cabinet mâna goală e mai rea ca orice boală.

A pregătit un coș cu niște ridichi, castraveți, roșii din pământul pe care l-a brăzdat singur cu sudoarea frunții și măiestria hârlețului făurit chiar de mâna lui. Legumele le-a cules pentru el de o babă văduvă, care l-a sfătuit să pună și câteva ouă din cuibar. Dă să iasă pe poartă, dar parcă n-ar vrea să creadă dom’ doctor că un om așa gospodar cum este el îl omenește doar cu câteva zarzavaturi.

În fața cabinetului, Vasile stă în picioare ținând în mâinele-i groase și muncite coșul plin cu legume și ouă. Peste toate stă îndesată o găină pe jumătate leșinată, pentru că, neavând cum să se aplece ca să o prindă, Vasile i-a tras un șut cu simț de răspundere de a azvârlit-o pe o masă. După câteva minute de așteptare, asistenta îl invită pe Vasile în cabinet.

– Sî trăiț’ dom’ doctor, spune Vasile umil.
– Noroc, măi Vasile. Da’, puni coșu’ cela pi masa di lângă tini, că te-or durea mâinili, spune doctorul Istrate privind coșul cu găina anesteziată.

Vasile se conformează și, cu grijă, așază darul pe masa cu pricina.

– Da-i nasol, așa-i? întreabă medicul.
– Îi, îi, dom’ doctor, răspunde Vasile ușor văicărit. Mă țâie spatili di mă ușidi…
– Nu… di găina ceea ti-ntreb io, zice doctorul Istrate. Săraca, zâși că stă sî crapi.
– O ușidi plictiseala, dom’ doctor. Și sî facă și ie…, explică Vasile. Da’ sî vă zâc cu spatili mieu că aș-
– Da’ stali olecuță, băi, îl întrerupe doctorul. Ia scoate-o de colea să o văz și io, s-o cântăresc așa cum si cuvini…

Vasile scoate pasărea din coș și, ținând-o ca pe o sfântă, o pune în brațele doctorului Istrate. Medicul o leagănă când sus, când jos, când sus, când jos, se uită la ochii ei, o pipăie la gușă, o mai leagănă puțin. Este foarte încântat de calitățile găinii, dar se uită cu amărăciune la Vasile.

– Băi, Vasile, așa găină tristă nu mi-o mai fost dat sî văz di când mă știu io pi ăst pământ, pricepi tu ce zâc?
– …, răspunde Vasile.
– Nu pot s-o primesc, continuă medicul hotărât.
– Păi cum așa?! tresare Vasile privind găina euforică.
– Băi, o găină, când o tai, tre să zburde olecuță, sî cotcotășască colea ca găinilii, ori asta a ta abe își poati țâni capu ridicat.
– Păi și io și sî fac amu cu ie, dom’ doctor?
– Cum și sî fași?… O iei frumușăl acasî șî o fași bini, o vindici. Pricepi?
– S-o fac bini? Io?! zice Vasile tare și nedumerit.

Fără alte cuvinte, doctorul Istrate deschide un sertar de unde scoate un flacon alb, fără etichetă, pe care i-l pune lui Vasile în palmă.

– Îi dai una dimineața șî una pi sară, când li dai la tăti grăunțe. Pricepi?
– …, răspunde Vasile.
– Apoi o iei și vii cu ie la mini.

Vasile își rezervă un moment de gândire.

– Șî cu spatili meu? întreabă el.
– Ci spati, băi? Tu nu pricepi că dacă găinii îi este bini și țâie ari să-ț’ fii bini? explică doctorul.

Comments are closed.