Cum ceri o mărire de salariu

Domnule director,

Consider că sunteți un om care merită mult respect. De aproape cinci ani, de când lucrez pentru dvs., mi-ați oferit mult respect și tocmai de aceea simt că și eu trebuie să vă ofer, dacă nu mai mult, măcar la fel. Trebuie să menționez și să subliniez faptul că acest respect, care în această firmă, practic, vine din toate direcțiile, este ingredientul secret ce ține închegată echipa de ingineri din care am onoarea să fac parte.

Pentru că ador să lucrez cu dvs. și cu acești oameni demni de tot respectul și pentru că aș vrea să fac asta în continuare, vă rog să luați în considerare majorarea cu 30% a venitului meu lunar. Dar numai dacă acest lucru vă este cu putință. Dacă nu, mă mulțumesc și cu respectul pe care mi-l oferiți, pentru că, sincer, acesta ține și de foame și de sete.

Vă mulțumesc, cu respect!

P.S. – În cazul în care refuzați să-mi majorați salariul, înlocuiți cuvântul respect(ul) din rândurile de mai sus cu cuvântul căcat(ul), pentru că mi-ar fi foarte greu să mai redactez o a doua cerere.

Comments are closed.